24.06.2011

Sos Bolognese

Toată lumea știe că secretul unei lasagna reușite este sosul , la fel şi în cazul spaghetelor. Şi atâta vreme cât ști să faci un sos de carne bun , indiferent în ce preparat culinar îl vei folosi , nu vei duce lipsă de musafiri încântați , burți pline şi bineînțeles o gazdă fericită .


Veţi avea nevoie de:

  • lingurițe de ulei de măsline
  • 500 gr. de carne tocată (după preferințele dvs.)
  • 4-5  fire ceapă verde tocată  
  • 120 ml lapte 
  • 2 căței de usturoi
  • 500 g roșii decojite - conservă - sau roșii proaspete 
  • un morcov        (optional şi o țelină )
  • 1 ardei capia
  • sare, piper, nucșoară, oregano, busuioc

Pasul 1: Înăbușirea


Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie şi se adaugă ceapă tocată mărunt şi usturoi mărunţit bine. Se găteşte până când ceapa devine translucidăSe adaugă morcovul dat prin răzătoare şi eventual țelina ( dacă folosiţi) şi se mai lasă încă 2 minute. Se adaugă oregano.

 Pasul 2: Adăugaţi carnea şi laptele peste legume
Se adaugă carnea în tigaie şi se găteşte. Folosind o furculiţă, se amestecă în mod constant până când carnea devine sfărâmiciosă şi îşi pierde culoarea roz. Se reduce apoi focul şi se adaugă laptele şi se lasă să fiarbă. Se amestecă frecvent timp de 3 minute sau până când se evaporă o parte din lichid.

Pasul 3: Adăugaţi restul ingredientelor
Se adaugă roşiile din conservă tăiate cuburi ( dacă nu găsiţi o conservă de roşii decojite care să vă satisfacă dorinţele , mai bine folosiţi roşii proaspete puţin opărtite şi decojite) , 3 frunze proaspete de busuioc pe care eu le-am lăsat întregi şi le-am scos din sos la sfârşit , şi se lasă să fiarbă. Se reduce apoi focul şi se lasă la fiertamestecând ocazional , timp de 30 minute sau până când sosul devine gros şi cremos. Adăugaţi acum piperul şi nucşoara.
Atunci când fac lasagna mie îmi place ca acest sos să fie foarte gros , fără prea mult lichid. Pentru paste însă am nevoie de un sos de carne mai lichid şi atunci fie măresc cantitatea de sos de roșii pe care o folosesc, fie nu îl las pe foc până se evaporă tot lichidul.
Încercați acest sos , nu veți regreta ...
Aceasta este lasagna mea, făcută cu acest sos....

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu